Pe masura ce creste, copilul incepe sa isi exprimele din ce in ce mai puternic propriile idei, propriile optiuni, ceea ce nu ar fi tocmai rau, daca nu ar veni in opozitie cu deciziile parintilor sau educatorilor.
Nu este vorba nici de obraznicie din partea copiilor, nici despre rautate din partea parintilor/ educatorilor, ci, pur si simplu, de o suprapunere imperfecta de conceptii. Copilul vrea sa fie mai independent, mai de ,,capul sau’’, insa parintii sau educatorii stiu ca nu este inca momentul. Copiii trebuie sa fie ghidati, asa incat sa nu apuce pe cai gresite, sa nu intre in cercuri care sa nu ii avantajeze, sa nu inceapa sa desfasoare activitati care nu sunt in pas cu asteptarile familiei sau ale educatorilor sau care nu isi au locul intr-un anumit moment.
Cercetatorii asiatici au descoperit 7 idei de baza care ii pot ajuta pe parinti sau educatori sa disciplineze un copil.
Disciplinarea se face cu iubire. Nu trebuie folosita nicidecum forta sau violenta, fie ea fizica sau verbala. Copilul trebuie sa se simta iubit, desi a facut o fapta rea. Daca este tratat cu duritate, se va inchide in sine si nicio metoda, blanda sau dura, nu va mai da rezultat. Dupa purtarea discutiei, este bine ca parintele sa isi imbratiseze copilul. Educatorul are la dispozitie, in locul imbratisarii, o mangaiere pe crestet sau o vorba buna.
Parintii sau educatorii trebuie sa faca front comun. Strategia cu ,,politistul bun, politistul rau’’ nu este indicata in cazul disciplinarii copiilor. La fel si profesorii unei clase, trebuie sa se puna de acord si sa actioneze impreuna. Copiii sunt inteligenti si se ,,prind’’ de strategia adultilor si va exploata emotional pe acel parinte sau educator pe care il percep mai ,,slab’’.
Nu folositi cuvinte dure, precum ar fi ,,obraznic’’. Nu exista copii obraznici, ci copiii care actioneaza intr-un fel sau altul din cauza unui motiv anume. Descoperiti cauza si veti rezolva problema mai simplu decat ati crede.
Incercati sa ii intelegeti pe copii. Ei sunt inca mici si nu stiu cum sa faca fata unor situatii noi sau dificile. Trebuie sa manifestati empatie, sa va aduceti aminte cum ati fost si voi cand erati mici, care va erau temerile, ce nu intelegeati atunci etc. Copiii nu gandesc ca adultii, pentru ca nu pot, oricat ar vrea. Explicati-le ce au gresit si cum isi pot indrepta greselile.
Stabiliti reguli simple, dar stricte. Multi parinti sau educatori gresesc, lasandu-i pe copii liberi, poate prea liberi, confundand educatia libera cu tolerarea oricarui comportament. Copiii trebuie sa cunoasca aceste reguli si cand le incalca, sa li se reaminteasca, dandu-li-se un fel de avertisment. Daca se repeta, sanctiunea trebuie aplicata, altfel nici regulile, nici sanctiunile, nu vor avea niciun rost.
In legatura cu sanctiunile sau pedepsele, acestea nu trebuie sa imbrace niciodata forma violentei. Aplicati alt gen de pedepse: intreruperea comunicarii pentru cateva zeci de minute ( ,,nu vorbesc cu tine pana vine tati’’ ,,nu vorbim pana nu iti ceri ieratare’’ etc), interzicerea vizionarii unor programe preferate sau a participarii la anumite evenimente (ziua unui coleg, iesirea cu matusa in oras etc), adica ceva ce puteti controla usor si care sa nu aiba urmari de natura psihologica pentru copil. Violenta fizica si verbala vor duce mai tarziu la aparitia unui adult si mai violent decat a fost el tratat in copilarie.
Distrageti atentia copilului si nu il lasati sa se plictiseasca. Copiii plictisiti sunt primii care devin neastamparati. De aceea, este important, atat acasa, cat si la scoala, sa ii implicati pe cei mici in activitati antrenante, interesante, care sa nu le lase timp sa faca altceva, ceva ce nu e bine, adica.
foto: pinterest
