Se intampla uneori in viata ca, in ciuda ideii tale ca esti un om puternic, o femeie careia nu i se poate intampla nimic, sa traiesti momentul in care primesti vestea ca ai o boala incurabila tu sau cineva dintre cei dragi tie.
Daca in cazul altora, te poti mobiliza sa ii sustii si sa ii incurajezi permanent, mai dificil este in cazul in care este vorba chiar despre tine. Oare iti vei gasi puterea sa treci peste aceasta veste naucitoare? Cum o vei suporta cu adevarat?
Unele dintre noi suntem cele mai puternice atunci cand e vorba de copii, de sot, de parinti sau de prieteni, pentru ca asa suntem noi, femeile, capabile sa ne gasim o forta interioara uimitoare, numai de dragul celor din jurul nostru, chiar daca pare ca totul in jurul nostru se darama. Problema apare cand tocmai noi suntem cele bolnave, suferinde. Este greu de doua ori: o data pentru ca este vorba de sanatatea ta, de viata ta, si a doua oara, pentru ca nu te poti lasa prada deznadejdii, pentru ca ar suferi prea mult cei din jurul tau. Si poate ca exista si o a treia situatie: poate ca nu vrei sa fii privita ca o victima, careia sa i se acorde mila, pentru ca, pur si simplu, nu esti genul.
E complicat si nu stii cum sa reactionezi. Intr-o prima faza, iti vezi trecand prin fata ochilor toata viata si incepi parca sa iti vei sfarsitul, desi, probabil nu este cazul. Inca…sau deloc, pentru ca exista boli cu care se poate trai bine merci ani de zile si chiar se poate muri de batranete cu respectiva boala. Dar tu nu esti inca in stare sa gandesti asa. Iti va lua cateva zile pana vei intelege cu adevarat aceste lucruri. Daca, din pacate, boala este extrem de grava si chiar nu mai sunt sanse, este de la sine inteles ca vei fi foarte deprimata.
Insa, cum nu ai ce face in niciuna dintre situatii, trebuie sa iti faci curaj si sa tratezi problema cu maturitate. Si cu resemnare, trebuie sa recunoastem. Nu iti pierde timpul sau timpul ramas lamentandu-te, zacand. Fa-ti o lista de prioritati, cu ceea ce este acum cel mai important pentru tine.
In fruntea listei ar trebui sa stea obligatoriu revenirea din starea de soc si intrarea in normalitate. Cum sa faci asta? Prin insasi … intrarea in normalitate. Poarta-te ca si cum nu ai fi aflat cumplita veste, mergi la serviciu, petrece-ti timpul cu familia in mod obisnuit, cu prietenele, vizioneaza programele tale preferate. Tehnica aceasta, ,, a strutului’’, care isi baga in nisip capul, crezand ca astfel nu mai este vazut, va functiona si te va ajuta sa-ti revii cat de cat.
Pe de alta, parte, trebuie sa te gandesti ca zicala ,,ce nu te omoara, te face mai puternica’’, poate chiar va functiona. De aceea, urmeaza-ti tratamentul cu speranta si incredere si gandeste pozitiv. Fa din acest tratament o rutina, exact asa cum iti bei cafeaua de dimineata sau cum mergi la manichiura. Cu cat il privesti ca pe o normalitate, cu atat iti va fi mai usor sa il urmezi. Daca ai de tinut un regim alimentar, nu il privi numai ca o parte a tratamentului, ci gandeste-te ca este bine pentru tine si din alte motive: slabire, detoxifiere etc.
Daca reusesti sa-ti rezolvi problemele cu tine insati, treci la restul. Incepe cu cei mai apropiati. Nu ii lasa sa iti vada dezamagirea, pentru ca asta ii va indurera si mai mult si in felul acesta totul se va intoarce impotriva ta, ca un bumerang. Tu suparata, ei suparati ca esti tu suparata, tu apoi suparata ca ei sunt suparati… Este un cerc vicios pe care trebuie sa il ,,rupi’’ cumva. Depinde numai de tine.
Daca familia si prietenii vor accepta si ei vestea, iti va fi mai usor. Sa fii compatimita zi de zi poate fi deprimant, asa ca, daca ei nu te vor privi cu mila, vei putea depasi mai usor totul. Compatimirea celor din jur poate fi in regula, pana la un punct, insa exista femei care nu suporta sa fie privite asa.
O femeie desteapta va trece peste orice boala cu intelepciune. Fie ca mai ai de trait cativa ani sau foarte, foarte multi ani, viata este o bucurie, iar vibratia vindecarii sta in gandurile tale pozitive. Nu va mirati de prezenta cuvantului ,,vindecare’’ cand vine vorba de o boala incurabila, pentru ca, poate nu scapi de diabet sau cancer, dar iti vindeci sufletul de trauma existentei bolii respective. Si daca nu crezi ca toate astea vor functiona, gandeste-te, prin comparatie, cum ar fi sa stai toata ziua sa iti plangi de mila si atat.