sâmbătă , 19 august 2017
11 MODELE DE MANICHIURA PENTRU VIITOARELE MAMICI

11 MODELE DE MANICHIURA PENTRU VIITOARELE MAMICI

Venirea pe lume a unui copil este ceva minunat, unic in viata unei femei, indiferent daca e primul copil sau nu, pentru ca fiecare copil este altfel, este special. Viitoarele mamici ard de nerabdare sa spuna tuturor minunata veste! Exista atatea modalitati interesante dintre care fericitele pot alege, iar una dintre ele este manichiura.

Daca doriti sa spuneti partenerului, parintilor, colegelor sau prietenelor, manichiura speciala va ajuta intr-o maniera originala. Imaginile sunt de cele mai multe ori mai pline de emotie, asa ca nu veti da gres. De asemenea, puteti purta aceste modele si la petrecerile dinaintea nasterii, pe care vi le organizeaza rudele sau prietenele, asa-numitele ,,shower baby’’, dar si in viata de zi cu zi, pentru a va arata bucuria de a deveni mamica. Nu exista o regula!

11 modele de manichiura pentru viitoarele mamici_1

Pentru cele care stiu ca vor fi mama unui baietel, modelul urmator este senzational de simplu si de expresiv. Fiind vorba de un baiat, colorati-va o unghie cu albastru, intr-o nuanta mai deschisa, apoi desenati o talpa minuscula de culoare alba, mata; pe unghia urmatoare, inversati culorile, talpa albastra pe fond alb; a treia unghie urmeaza modelul alternativ, dar in loc de talpa, desenati picatele de cealalta culoare.

Daca nu stiti sau nu vreti sa dezvaluiti totusi genul copilului, folositi oja albastra si roz. Pe una dintre unghii desenati o talpa alba pe fond albastru, apoi buline albe si albastre pe fond roz, urmeaza o unghie albastra pe care sa scrieti micut cu alb ,,baiat’’ sau ,,boy’’, in engleza, iar pe urmatoarea, pe fond roz, tot cu alb, ,,fata’’ sau ,,girl’’. Lasati pentru ultima unghiuta un semnul intrebarii, pe un fond albastru. Secretul vostru va fi in siguranta! Nu pentru mult timp…

Daca va place manichiura frantuzeasca, puteti sa o adaptati la starea voastra actuala. Este un model universal, care nu se refera la un anume gen, fiind vorba de un contrast clasic, negru-rosu. Astfel, partea de sus a unghiilor, catre varf, trebuie colorata cu rosu intens, lasand restul unghiilor naturale, date simplu cu lac transparent. La locul de intalnire a celor doua zone, desenati talpi micute, negre. Folositi culori intense, mate, pentru un contrast mai puternic si de mai mare efect.

11 modele de manichiura pentru viitoarele mamici_2

Talpile micute nu sunt singurele elemente pe care le puteti aplica pe unghiile voastre. Pentru urmatorul model aveti nevoie de trei nuante de albastru si de alb. Pe o unghie de la fiecare mana, colorata in alb mat, desenati o semiluna, cu fes, de care sa atarne artistic doua stelute, colorate diferit, si o inimioara, in alta nuanta si ea. Pe restul unghiilor, jucati-va cu celelalte nuante de albastru, alternand fondul, talpile si stelute aplicate pe talpile mici.

In cazul in care asteptati o fetita, schimbati cele trei nuante de albastru cu trei nuante de roz sau chiar rosu.

Daca doriti un model mult mai simplu, atunci colorati-va toate unghiile cu roz si lasati numai cate una la fiecare mana cu alb, pe care sa desenati o talpa roz. Alegeti un roz cat mai cald, care sa transforme manichiura in ceva extrem de placut.

Un alt model, mai colorat, implica folosirea griului pal, pe toate unghiile, pe care sa desenati apoi balonase, pe care sa scrieti ce este, baiat sau fata, cate un cuvant pe fiecare balon in parte, carucioare, talpi de bebe stilizate si, de ce nu, o barza care tocmai ce aduce un copilas. Daca nu va pricepeti sa desenati atat de bine si nici nu apelati la un profesionist, aplicati abtibilduri.

11 modele de manichiura pentru viitoarele mamici_3

Unele viitoare mamici au deja in minte numele copilasului si abia asteapta sa il spuna tuturor. Exista si modalitatea de a o face prin intermediul unei manichiuri. Colorati-va unghiile gen manichiura frantuzeasca, folosind, dupa caz, albastru sau roz pentru varfuri, dupa care sa pictati pe unghii jucarii de bebelus, biberoane, talpi si pe una dintre ele, numele copilasului ce va veni pe lume.

Manichiura 3D este si ea o optiune interesanta pentru vestea minunata pe care o aveti de impartasit cu cei apropiati. Fondul este, dupa caz, albastru sau roz, iar elementele in relief, de mare expresivitate, pot fi biberoane, suzete, fundite, mingiute, carucioare etc.

Ca sa marcati si mai bine trecerea la noul statut, puteti sa va transformati manichiura frantuzeasca obisnuita, clasica, intr-una speciala pentru viitoarea mamica. Pe spatiul alb aplicati picatele roz si albastre, intercalate, la fel pe toate unghiile, iar pe unghiile inelarelor desenati doua talpi de bebelus, una roz, cealalta albastra. O puteti face chiar daca stiti deja genul copilului, pentru ca este un model foarte atragator si elegant.

11 modele de manichiura pentru viitoarele mamici_4

Urmatorul model este asemanator cu cel anterior prezentat, insa, spre deosebire de desenarea talpilor, aplicati alternativ fundite 3D roz, albastre si strasuri. Este un model foarte stilat, care nu se poate sa nu va atraga, mai ales daca aveti unghiile medii sau lungi.

Imaginile fac totul si daca alegeti un fond alb, pe care sa desenati elemente negre si de alte culori, veti obtine o manichiura originala, care va atrage toate privirile. Asadar, pe fondul alb al tuturor unghiilor, desenati: siluete insarcinate, patuturi de copil, biberoane, suzete, talpi, acestea din urma fiind aproape o marca a acestui gen de manichiura.

foto: pinterest